vezi mai mult

Prima pagină   »  Noutati » In vizita la intreprinderile din Hincesti
15
05.2014
In vizita la intreprinderile din Hincesti
   
 

Prim-ministrul Vlad Filat a vizitat astăzi întreprinderea de producere a porcinelor "Vergecom" şi întreprinderea cu capital străin de producere a articolelor de tricotaj "Maglia Est" din oraşul Hînceşti, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Executivului.

Directorul "Vergecom", Pentru Moraru, a informat că întreprinderea a fost înfiinţată în anul 2002. În prezent, ea creşte 3000 de capete, avînd capacitatea de 4000 de capete. Potrivit lui, în ultmii 3 ani întreprinderea s-a extins şi a fost modernizată, fiind dotată cu utilaj din Polonia, iar în activitatea sa aplică noi tehnologii de producere, bazate pe automatizare. La întreprindere lucrează 26 de angajaţi, activitatea cărora cuprinde şi producerea de nutreţuri combinate pentru creşterea animalelor, avînd totodată o livadă de pomi fructiferi şi terenuri de viţă de vie pe care cultivă struguri de soiuri de masă.

Petru Moraru a mai menţionat că întreprinderea este deschisă pentru colaborare şi schimb de experienţă şi intenţionează să lanseze proiecte de instruire pentru alţi întreprinzători care doresc să dezvolte o afacere similară.

Premierul s-a familiarizat cu condiţiile de lucru la întreprindere, a vizitat halele de producere şi a discutat cu angajaţii întreprinderii.

Tot astăzi, Prim-ministrul a vizitat întreprinderea cu capital străin "Maglia Est", specializată în producerea articolelor de tricotaj. Această întreprindere are 78 de angajaţi din oraşul Hînceşti şi din localităţile din apropiere, care beneficiază de condiţii de muncă bune şi salariu decent. "Maglia Est" realizează comenzi pentru brand-ul "Beneton" şi planifică extinderea activităţii, dar şi a cooperării cu alte brand-uri internaţionale. Directorul întreprinderii a menţionat că colectivul este tînăr, majoritatea fiind femei, iar vîrsta medie este de 25 de ani.